Propunerea arestării lui Trășculescu, trimisă la Înalta Curte după ce DNA va primi de la Camera Deputaților răspunsul privind încuviințarea arestării

Propunerea arestării lui Trășculescu, trimisă la Înalta Curte după ce DNA va primi de la Camera Deputaților răspunsul privind încuviințarea arestării
Publicat: 20/11/2012, 15:37
Actualizat: 04/07/2013, 08:14

Dosarul cu propunerea de arestare preventivă a fostului deputat Alin Trășculescu va ajunge la instanța supremă după ce DNA va primi de la Camera Deputaților răspunsul privind încuviințarea arestării, au declarat, marți, pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Alin Trășculescu și-a anunțat, marți, în plenul Camerei, demisia din calitatea de deputat. El a anunțat că demisionează după ce în plen a fost prezentată cererea ministrului Justiției și raportul Comisiei juridice privind încuviințarea arestării preventive a lui Trășculescu.

Surse judiciare au precizat că Înalta Curte de Casație și Justiție rămâne instanța competentă pentru soluționarea unei eventuale propuneri a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de arestare preventivă a fostului deputat Alin Trășculescu.

Direcția Națională Anticorupție așteaptă să primească de la Camera Deputaților, prin intermediul Ministerului Justiției, răspunsul la cererea de încuviințare a arestării preventive a lui Alin Trășculescu, pentru a fi respectate astfel normele legale în vigoare, au adăugat sursele citate.

Potrivit surselor judiciare citate, răspunsul Camerei în urma demisiei lui Alin Trășculescu ar putea fi în sensul că solicitarea procurorilor anticorupție este una rămasă fără obiect.

În acest context, au explicat sursele citate, odată ajuns un astfel de document la procurorii anticorupție, aceștia vor proceda „de îndată” la trimiterea dosarului de urmărire penală a lui Alin Trășculescu, împreună cu propunerea arestării preventive pe numele acestuia.

După ce dosarul va ajunge la instanță, vor fi citate persoanele inculpate și se va stabili un termen de judecată a propunerii DNA.

Alin Trășculescu a declarat, la dezbaterea raportului Comisiei juridice privind încuviințarea arestării sale preventive, că, din respect pentru cetățenii din Vrancea, demisionează din Camera Deputaților.

„Din respect pentru instituția Parlamentului, din respect pentru cetățenii din Vrancea, vă anunț în plenul Camerei Deputaților că îmi dau demisia din calitatea de deputat, urmând să mă prezint în fața justiției pentru a-mi dovedi nevinovăția. Vă mulțumesc pentru colaborare și este o onoare pentru mine că am făcut parte din acest Parlament”, a spus Trășculescu.

Alin Trășculescu, cercetat pentru trafic de influență, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la spălare de bani, a fost reținut din 11 noiembrie până în 12 noiembrie, în jurul orei 6.00. El a fost eliberat din arestul Poliției Capitalei după ce a expirat ordonanța de reținere emisă pe numele lui de procurorii anticorupție.

În 13 noiembrie, DNA a solicitat Camerei Deputaților, prin Ministerul Justiției, să avizeze cererea de încuviințare a arestării preventive a deputatului Alin Trășculescu.

În 16 noiembrie, Comisia Juridică a Camerei Deputaților a avizat cererea anchetatorilor.

Complicele lui Trășculescu, Marian Valeriu Calotă, asociat și administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, a fost reținut de procurorii DNA după ce a fost prins în flagrant delict când lua 50.000 de lei, bani pe care urma să îi dea lui Alin Trășculescu, ulterior fiind arestat pentru 29 de zile.

Potrivit documentului trimis de anchetatori la Parlament, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Alin Silviu Trășculescu, în calitate de deputat și președinte al Organizației Județene a PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul denunțător Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, inițial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 de euro, din care ar fi primit, cu ajutorul lui Calotă, suma totală de 364.000 de lei, în patru tranșe – de 30.000 de lei, 124.000 de lei, 10.0000 de lei și 200.000 de lei.

Ulterior, Trășculescu ar fi pretins încă 1,1 milioane de lei, bani pe care ar fi impus să îi primească în două tranșe, de 50.000 de lei și, respectiv, 1.050.000 de lei.

„Pentru obținerea acestor foloase, Trășculescu Alin Silviu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra reprezentanților autorităților locale din județul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiții din cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii și asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, cu atribuții de verificare, avizare și aprobare în derularea procedurii specifice aceluiași program, precum și asupra reprezentanților SC Vega 93 SRL, pentru a-i determina să deruleze o relație contractuală cu SC Aquaform SRL, administrată de martorul denunțător Vintilescu Mircea Alexandru”, scriu anchetatorii în documentul citat.

De asemenea, în 6 noiembrie, Trășculescu l-ar fi determinat pe Calotă să falsifice un contract între SC Aquaform SRL și firma lui Calotă SC Maryna Exclusiv SRL, acesta fiind antedatat pentru a putea fi folosit în scopul efectuării plății și a justificării în evidențele contabile ale celor două societăți.

De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că, în perioada august – noiembrie, Marian Valeriu Calotă, l-ar fi constrâns prin amenințare pe Vintilescu să dea sumele de bani cerute de Trășculescu în schimbul intervențiilor promise.

Potrivit anchetatorilor, Trășculescu și Calotă s-ar fi întâlnit în 10 noiembrie, în municipiul Focșani, cu Vintilescu pentru a primi suma de 50.000 de lei, prima tranșă din cei 1,1 milioane de lei ceruți.

Trășculescu i-ar fi spus lui Vintilescu să îi dea lui Calotă cei 50.000 de lei, care ulterior trebuiau să ajungă la deputatul PDL.

Calotă a fost prins în flagrant delict, în 10 noiembrie, în jurul orei 20.40, după ce a primit banii de la Vintilescu.

După aproximativ 20 de minute, Trășculescu a fost oprit pe strada Independenței din Focșani, pentru percheziție corporală, fiind de asemenea percheziționat și autoturismul deputatului PDL.

Procurorii DNA susțin în referatul prin care cer arestarea lui Alin Trășculescu că deputatul i-a cerut denunțătorului său 200.000 de euro chiar în Parlament, într-o sală a grupului PDL.

De asemenea, Trășculescu îi spunea denunțătorului că bate la ușă campania electorală și că are nevoie de 200.000 de euro, percepția denunțătorului fiind aceea că această sumă reprezenta o plată pe care deputatul o cerea în schimbul traficării influenței sale.

Anchetatorii au prezentat în referatul trimis Parlamentului și transcrieri ale unor înregistrări audio-video dintre Calotă și Vintilescu din care rezultă că îl amenința pe Vintilescu să dea sumele de bani cerute de Trășculescu în schimbul traficării influenței și chiar ar fi trimis acasă la denunțător recuperatori.

În 6 noiembrie, într-o întâlnire dintre cei trei, Trășculescu îi spunea lui Vintilescu că întreaga afacere de care a beneficiat firma sa, SC Aquaform SRL, prin proiectul PNDI este meritul său exclusiv.

În timpul discuției, Trășculescu a revenit asupra necesității sumelor de bani pretinse pentru finanțarea campaniei sale electorale, spunând: „În momentul ăsta eu mă duc, că am treabă … trebuie să mai ies deputat și ies, indiferent ce se întâmplă, dar acum am nevoie de ajutor. Important e că ați încasat. Nu mă duceți cu mănuși! Că nu sunt fraier!”.

Pe de altă parte, Trășculescu spunea: „M-am bătut pentru județ, nu pentru voi neapărat, pentru județul meu și să aduc niște fonduri acolo. Că ați fost principalii beneficiari, e partea a doua”.

Procurorii au menționat că, la începutul întâlnirii, Trășculescu le-a cerut lui Vintilescu și Calotă, ca măsură de precauție, să ascundă telefoanele mobile sub picior.

Alin Trășculescu este președintele PDL Vrancea și candidează pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 5 Mărășești.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Povestea tânărului care a ajuns milionar la 24 de ani. De ce a ales să...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Un semnal din spațiu care simulează un mesaj de la extratereștri a fost descifrat după...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a...
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu...
A murit Elena Caragiu, fosta soție a lui Toma Caragiu. După pierderea soțului în cutremurul...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Klaus Iohannis, pe final de mandat. Se laudă că nu a avut concediu
UEFA a luat prima decizie dupe ce Kosovo a abandonat meciul cu România. De ce...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO S-a lăsat Silviu Prigoană influențat de soțiile pe care le-a avut, de-a lungul timpului?...
Andreea Bănică, aspru criticată pentru o ținută provocatoare! Delia intervine în scandal: ”M-a șocat să...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii